Reîntâlnire emoționantă la Casa de Copii Vingard. Generații de tineri crescuți de familia preotului Ioan Stănilă se adună de sărbători

Într-o reuniune plină de emoție și nostalgie, preotul Ioan Stănilă a strâns sub acoperișul Casei de Copii Vingard mai multe generații de copii pe care le-a crescut de-a lungul a 27 de ani, alături de soția sa și de membrii echipei dedicate. Mulți dintre aceștia locuiesc acum în alte țări și și-au clădit propriile familii, dar legătura cu locul în care și-au petrecut copilăria rămâne puternică și vie.

Iulia Stănilă, primărița comunei Șpring, a împărtășit povestea acestei întâlniri pline de semnificație. Instituția a fost deschisă în 1999 și de atunci a oferit adăpost și educație a 38 de copii, cu vârste pornind de la 3 ani și jumătate. Deși aceștia n-au avut pe lângă ei părinți biologici, preotul și doamna preoteasă, susținuți de personalul angajat, au depus eforturi constante pentru a-i înconjura cu grijă și îndrumări, încercând să le ușureze lipsa familiei naturale.

Traseul de viață al multor dintre aceștia a fost unul de succes. După ce și-au încheiat studiile, o bună parte s-au căsătorit, au format familii, și-au găsit locuri de muncă stabile, dovedind că au reușit să se descurce în lume. Alții au plecat la muncă în Anglia, Germania și alte țări europene. În perioada concediilor de sfintele sărbători, revenind în țară, preotul a considerat potrivit să organizeze o întâlnire unde cei plecați să se poată reîntâlni cu noua generație de copii din casă. Festivitățile au inclus participarea la slujba bisericii și o masă comună la restaurant, momente care au legat sub semnul bucuriei atât pe cei veniți de departe, cât și pe cei care locuiesc acasă.

Instituția din Vingard a reprezentat o inițiativă pionieră pentru România. Înființată în 1999 lângă parohia ortodoxă din comună, ea a fost prima casă de tip familial cu personalitate juridică din țară, într-o perioadă când cadrul legislativ era încă puțin dezvoltat și plin de neclarități. Preotul Ioan Stănilă a povestit cum au fost primii pași: o locuință modestă și ajutoare din partea oamenilor din jur. Vecini și prieteni au contribuit cu ce aveau: o mașină de spălat, covoare, mobilier de bucătărie—obiecte de mâna a doua, dar pline de bună voință.

Odată cu trecerea timpului, lucrurile s-au dezvoltat și consolidat. Copiii au crescut și mulți și-au găsit propriile drumuri în viață. Totuși, legătura cu casa rămâne vie, iar aceasta continuă să le ofere sprijin oricând au nevoie. Pentru preotul Ioan Stănilă, toți aceștia sunt considerați copiii săi, iar mândria pe care o simte pentru realizările lor este cea a unui adevărat părinte.