IERBAR-ul lui Radu Afrim la Alba Iulia: Spectacol despre amintiri fragile și generații diferite

Când se ridică cortina, spectatorul se regăsește într-un univers care îi evocă copilăria dintre blocurile gri și descoperirea unui spațiu necunoscut. Emoția și confuzia inițială se transformă treptat în conștientizare: te afli nu în orice loc, ci într-un muzeu al amintirilor.

Luni, 18 mai, publicul din Alba Iulia a parcurs acest traseu emoțional în cadrul Festivalului de Teatru Povești, urmărind IERBAR-ul lui Radu Afrim, producție a Teatrului Național din Târgu Mureș. Spectacolul invită la o meditație asupra modului în care fiecare om păstrează și retrăiește propriile amintiri.

Amintirile ca plante păstrate

Spectacolul adaptează versuri din volumul de poezie „Cartea plantelor și animalelor" de Simona Popescu, explorând o metaforă puternică: amintirile sunt asemeni plantelor și florilor culese din pământ și puse la păstrare între paginile unei cărți. Cu trecerea timpului, cartea devine ierbar – un depozit de trecutul nostru care rămâne adesea uitat pe raft, până când o deschidere accidentală readuce la viață povestile reprimate.

Generații și ierbarul personal

Fiecare personaj din piesă poartă cu sine propriul ierbar. Acolo se află amintirile unei activiste de partid cu o floare din hârtie creponată, visurile unei tinere de pe TikTok care caută dragoste la Vama Veche, nostalgia unui bătrân îngrijit să nu-și scape nicio amintire, și speranța unui tânăr crescut la orfelinat care ar dori măcar o amintire cu părinții. Spectacolul urmărește și povestea unei femei care a plecat din oraș la 18 ani și a celui care a rămas acolo iubind-o în tăcere, până când destinul i-a reunit.

Simbolistica serei

Pe scenă se înalță o seră în mărime naturală, simbol central al piesei. În universul creat de Radu Afrim, sera amplifică efectul de fotosinteză al amintirilor: cu cât personajele pătrund mai adânc în interior, cu atât amintirile devin mai clare și mai intense. Aici, în procesul de transformare scenică, amintirile reprimate, ascunse sau ignorate sunt readuse la suprafață cu o tandreță și brutalitate simultane care pot fi cu adevărat simțite doar în preajma lor.

Vocea rațiunii și reflexia finală

Ironic, printre aceste amintiri intime apare din când în când Piticu, vocea rațiunii, care pune ordine în haosul gândurilor și readuce spectatorul la realitate.

IERBAR-ul lui Radu Afrim rămâne o experiență profund intimă care rescutură conștința și te forțează să te întrebi unde se află propriul tău ierbar. După ce cortina cade și spectatorul se întoarce din acest muzeu al amintirilor, rămâne o întrebare deschisă: în mijlocul blocurilor de beton și al zecilor de apartamente, câte ierbare se deschid și se închid zilnic? Câte amintiri se reactivează în liniștea nopții, când o bricheta aprinde o țigară și gândurile se-ntorc la ierbarul din sufletul fiecăruia?