România sub lupa sărăciei: regiuni în criză, decalaje profunde între urban și rural

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a publicat vineri, 8 mai, o analiză cuprinzătoare privind starea sărăciei la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din țară pentru anul 2024. Documentul trasează un tablou al fragmentării României, cu puține zone prospere și vaste regiuni lovite de lipsuri structurale.

Conform raportului, țara se organizează administrativ în 2.862 de comune, 216 orașe și 103 municipii, inclusiv Bucureștiul. Comunele, alcătuite din mai multe sate, domină peisajul rural și sunt responsabile cu furnizarea serviciilor de bază în mediul rural. Orașele sunt distribuite relativ echilibrat, cu concentrări mai mari în regiunile cu tradiție industrială și lângă marile municipii. Municipiile reședință de județ funcționează ca noduri administrative majore, concentrând cele mai importante servicii de nivel județean.

Disparități regionale marcante

Analiza indicelui de sărăcie generală, calculat pe baza datelor Ministerului Muncii, INS, Ministerului de Finanțe și Ministerului Dezvoltării, confirmă persistența unor decalaje structurale majore. Doar zonele metropolitane consolidate – București-Ilfov, Cluj, Timișoara și câteva altele – depășesc media Uniunii Europene. Majoritatea celorlalte zone se situează în categoriile inferioare, unele sub pragul de 50%.

Cea mai gravă situație se observă în Moldova, sudul Munteniei, Oltenia și centrul Transilvaniei, unde combinația dintre lipsa infrastructurii, mobilitatea redusă și nivelul scăzut de educație aprofundează vulnerabilitatea socială. În contrast, unitățile administrativ-teritoriale urbane și periurbane din jurul municipiilor reședință de județ sau în zone metropolitane prezintă indici apropiați de zero, semnalând condiții de viață superioare și acces la servicii și oportunități economice diversificate.

Situația în Alba

Județul Alba ilustrează aceste disparități. Comuna Scărișoara, din zona Munților Apuseni, înregistrează cel mai ridicat indice de sărăcie din județ: 81%. Municipiul Alba Iulia se situează la 44%, Sebeș la 46%, Blaj la 51% și Aiud la 59%. Dintre orașe, Abrud raportează 53%, Cugir 54%, Câmpeni 56%, Teiuș 64% și Zlatna 66%. La extrema opusă se află comuna Sântimbru, cu doar 29%.

Criza infrastructurii de bază

Raportul identifică lipsa infrastructurii de bază ca una dintre problemele critice. Numeroase unități administrativ-teritoriale, în special din Moldova, sudul Munteniei și Oltenia, se clasează în categoriile inferioare (sub 40%) privind conectarea la canalizare, cu consecințe directe asupra sănătății publice și protecției mediului. Unitățile urbane și periurbane din Transilvania, Banat și zona metropolitană București–Ilfov beneficiază de conectare semnificativ mai ridicată.

Conectarea la apă potabilă prezintă o imagine mai favorabilă. Majoritatea unitaților administrativ-teritoriale din țară se situează în intervalele superioare (peste 55%), inclusiv multe zone rurale. Totuși, Moldova și sudul țării continuă să înregistreze proporții scăzute, cu populație care se bazează pe surse alternative precum puțuri sau sisteme individuale. Discrepanțele regionale subliniază necesitatea prioritizării extinderii utilităților în zonele cu acoperire slabă, inclusiv prin proiecte finanțate din POIM și PNRR.

Capacități administrative inegale în atragerea fondurilor europene

Raportul evidențiază diferențe semnificative între județe în ceea ce privește capacitatea de a mobiliza bani europeni. Tulcea, Bihor, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Mehedinți se situează în fruntea clasamentului privind veniturile europene per capita, demonstrând o mobilizare eficientă a structurilor județene. La capătul opus se află Timiș, Teleorman, Ilfov, Mureș, Harghita, Bacău, Iași și Suceava, care raportează cele mai mici venituri atrase din fonduri nerambursabile per capita.

Investițiile din fonduri europene s-au concentrat în anumite regiuni – Cluj, Bihor, Alba și Ilfov – în timp ce altele – Teleorman, Vaslui, Caraș-Severin – au rămas constant subfinanțate, accentuând decalajele teritoriale.

Autonomia financiară a localităților

Veniturile bugetului local generate în comunitate – din impozite pe proprietate, taxe, redevențe, chirii, amenzi și alte surse locale – variază substanțial. În municipii și orașe dezvoltate precum Cluj-Napoca, Oradea și Alba Iulia, peste 68% din veniturile de funcționare provin din surse proprii, ceea ce reflectă o autonomie financiară ridicată și potențial de planificare strategică multianual. Zonele cu venituri mai ridicate se concentrează în arcul carpatic și în Dobrogea, care beneficiază de potențial turistic, energetic și comercial.

În contrast, numeroase comune și orașe mici din afara arcului carpatic – în Moldova, Oltenia și Muntenia – generează sub 20% din bugetul de funcționare din surse locale, restul provenind din sume defalcate din TVA și subvenții de la stat. Această dependență structurală limitează spațiul de decizie și flexibilitatea bugetară a acestor unități.

În unele cazuri, dependența ridicată nu rezultă doar din lipsă de bază economică, ci și din subutilizarea potențialului de impozitare prin cote scăzute ale impozitelor pe proprietate, scutiri excesive și capacitate administrativă redusă în colectare.