Privirea CIA asupra fabricii de armament din Cugir în 1950: Detalii declasificate despre producția și legăturile cu Praga și Moscova

Un raport clasificat al Agenției Centrale de Informații, din data de 29 septembrie 1950, oferă o perspectivă rară asupra capacităților industriale și militare ale complexului de la Cugir în primii ani ai regimului comunist. Documentul, ulteriormente declasificat de autoritățile americane, conține informații detaliate privind structura, administrarea, producția și colaborările industriale cu Cehoslovacia și Uniunea Sovietică.

Marcând documentul drept „Confidențial", raportul precizează că informațiile erau nevaluate la momentul redactării. Complexul de la Cugir funcționa în tandem cu fabrica din Copșa Mică sub denumirea comună „Uzinele Copșa Mică, Cugir" (CMC), organizat în două secții distincte: fabrica de armament și fabrica de muniție, cunoscute și sub numele de „Cugir Defence Plant" și „Cugir Ammunition Factory".

Conform informațiilor consemnate în raport, instalația era supusă controlului Ministerului Industriei. După anul 1945-1946, conducerea generală a complexului CMC și-a mutat sediul la Cugir, stabilindu-se într-o clădire situată pe strada George Coșbuc, unde s-au concentrat administrația centrală și coordonarea operațiunilor de producție.

Documentul relevă o modificare semnificativă în forța de muncă. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, aproximativ 7.000 de persoane lucra la instalație, dar după 1946 numărul angajaților a scăzut cu circa 70%, rămânând aproximativ 2.000 de muncitori la data redactării raportului.

Din perspectiva producției, între 1939 și 1945 fabrica era dedicată producției de arme și materiale pentru muniție. Trecerea anului 1946 a marcat o reorientare către activități civile, inclusiv fabricarea de mașini de cusut, deși aproximativ 10% din capacitatea disponibilă era încă alocată producției de armament, inclusiv pistoale și mitraliere de mici dimensiuni.

Utilajele principale proveneau din Cehoslovacia, fiind instalate în anul 1937, iar produsele finite erau destinate Uniunii Sovietice conform raportului. Procesul de montare a echipamentelor a fost supravegheat de experți, iar din 1937 ingineri și specialiști cehi au lucrat permanent la uzină.

Fabrica era responsabilă de producția și reparația pistolelor-mitraliere de tip Orița. Unitățile poliției feroviare erau instruite să trimită aceste arme la Cugir pentru modificări sau reparații. Arma în cauză, pistolul-mitralieră Orița (M1941), a fost prima armă automată de acest calibru concepută și produsă integral în România, proiectată de căpitanul Marin Orița. A fost utilizată de armata română pe Frontul de Est și a rămas în dotare militară timp de decenii, până la introducerea AK-47.

Amplasamentul fabricii, denumit „fabrica de jos", era situat în sectorul nordic al satului Cugir, în fostul district Hunedoara. Accesul era asigurat prin linia ferată industrială Cugir, care se ramifica din linia Sibot-Cugir. Complexul era protejat de un gard cu înălțimea de aproximativ opt picioare și dispunea de posturi de securitate la perimetru.

Schița anexată raportului ilustra mai multe componente ale complexului: poarta de intrare, clădirea administrativă, garajul, atelierele de producție, depozitul de cherestea, baracile temporare, cantina pentru personalul permanent, stația CFR Cugir, un teren de fotbal și locuințele muncitorilor în curs de construcție.

Documentul constituie o sursă istorică valoroasă pentru înțelegerea industriei de apărare din Cugir în perioada inițială a Războiului Rece. Chiar dacă raportul precizează că datele nu fuseseră evaluate la momentul transmiterii, el confirmă interesul serviciilor de informații americane pentru uzina din Cugir, percepută ca un element esențial al industriei românești de armament din perioada postbelică.