Academicianul Ioan-Aurel Pop se pronunță asupra controversei bustului lui Octavian Goga din Alba Iulia

Demontarea bustului scriitorului Octavian Goga de pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia a generat o polarizare în societatea locală, cu susținători și adversari ai acestei măsuri. Decizia finală revine Primăriei Municipiului Alba Iulia, care a solicitat consultanța Academiei Române în această chestiune sensibilă.

Primarul Gabriel Pleșa a cerut instituției academice o evaluare privind modul în care trebuie perceput Goga: ca om politic care a promovat ideologiile fasciste și naziste în calitate de prim-ministru pentru 44 de zile, perioadă în care a retras cetățenia română a peste 200.000 de evrei, sau ca poet care a cântat suferințele poporului românesc.

Răspunsul Academiei Române

În luna mai, Primăria a primit o răspuns amplu de la academicianul Ioan-Aurel Pop, care recunoaște că Goga a manifestat simpatie față de fascismul italian și nazismul german, dar subliniază că acesta nu a fost niciodată condamnat juridic pentru asemenea atitudini. Pop pledează pentru o separare între aspectele culturale și cele politice ale personalității scriitorului.

Contextul biografic al lui Octavian Goga

Potrivit academicianului, Octavian Goga (1881-1938) a trăit ca poet vates, un bard care a exprimat suferințele românilor din Transilvania și a pregătit terenul pentru Marea Unire. În anii 1920, a fost partizan al democrației parlamentare, dar după 1930 viziunea sa s-a modificat radical, adoptând ideologii autoritare.

La guvernare, Goga a implementat o politică pronazistă și antisemită. Cu toate acestea, în cei 44 de zile de mandat, Pop susține că nu a apucat să ia măsuri radicale și letale, spre deosebire de alți lideri ai acelei epoci.

Argumentul privind delictul de opinie

Academicianul Pop atrage atenția asupra pericolelor impunerii sancțiunilor pentru opinii și ideologii. El definește delictul de opinie ca fiind incriminarea și pedepsirea exprimării unor idei, convingeri sau atitudini considerate inacceptabile, proces caracteristic regimurilor dictatoriale și totalitare.

Într-o democrație autentică, susține Pop, libertatea exprimării prin cuvânt scris și vorbit este un drept fundamental, cerință a revoluțiilor democratice din secolele XVIII și XIX, consacrat în constituțiile țărilor libere.

Precedente istorice și reflecții filosofice

Pop invocă exemplul lui Socrate, condamnat la moarte în 399 î.Hr. pentru idei și convingeri, nu pentru fapte concrete. Această condamnare pentru opinie a fost veștejită de omenirea democrată de-a lungul secolelor, iar Socrate este astazi recunoscut drept unul dintre cei mai mari filosofi ai lumii.

Academicianul argumentează că regimurile care aplică legi retroactiv sau care pedepsesc vinovii din trecut sunt regimuri nedemocratice. El distinge între crimele reale – luarea vieților oamenilor – care nu se prescriu, și ideile, care nu pot fi pedepsite într-o societate democratică.

Echilibrul între rău și bine

Pop propune o abordare echilibrată: recunoașterea greșelilor și a răului, dar fără distrugerea memoriei marilor creatori. El susține că păstrarea moștenirii culturale a omenirii, inclusiv a românilor, trebuie să transcendă erorile creatorilor, politica lor și răul pe care l-au comis.

Academicianul citează versurile „Casa noastră" și „Dăscălița" ale lui Goga, afirmând că acestea conțin doar bună cuviință, iubire, nostalgie și apel către bine, nu propagandă xenofobă.

Contextul istoric al atitudinilor xenofobe

Pop explică că în secolul al XIX-lea, când se construia statul național unitar român, multe atitudini pe care le numim azi xenofobe și antisemite erau rezultatul unei istorii întregi de discriminări și asupriri sub stăpâniri străine. Ideologia revoluționară a acelei epoci a învățat popoarele că fiecare națiune merită să trăiască liberă în propriul stat.

Transformarea rapidă din mentalitate de servitori în mentalitate de stăpâni a generat reacții dure, dar Pop consideră că judecarea oamenilor din trecut după legile și morala contemporană este o greșeală fundamentală.

Pericolele epurării culturale

Academicianul avertizează asupra consecințelor interzicerii numelor unor personalități din trecut. El observă că în unele locuri „civilizate" și „democrate" sunt atacați Shakespeare și Cervantes, Dante și Goethe, pentru că nu au gândit conform principiilor moderne.

Pop ridică o întrebare retorică: dacă ar trebui să interzicem toți scriitorii și politicienii care au insultat românii de-a lungul timpului? Dacă ar trebui să cerșim interzicerea unor figuri marcante din istoria maghiară care au dus propagandă contra românilor?

Lecții din istoria literaturii universale

Academicianul susține că în operele marilor poeți – Pușkin, Petöfi, Șevcenko, Eminescu, Shakespeare – se găsesc versuri cu conotații xenofobe după standardele contemporane. Interzicerea acestora ar fi o greșeală enormă, o metodă caracteristică dictaturilor care fac indexuri ale cărților interzise și ale autorilor prohibiți.

Pop amintește de fresca interbelică a lui Costin Petrescu din Clujul universitar, intitulată „Prin cultură la libertate", care include portretul lui Octavian Goga alături de alte figuri memorabile. După ocuparea samavolnică a Transilvaniei de către unguri în 1940, această frescă a fost distrusă și doar cu greu a fost restaurată.

Responsabilitatea față de prezent și viitor

Deși apără memoria creatorilor din trecut, Pop este clar că legislația trebuie să pedepsească aspru orice manifestări naziste, fasciste, legionare, rasiste, xenofobe sau antisemite în prezent și viitor. El consideră că sarcina noastră este să ferim omenirea de erori astazi și să împiedicăm răul.

Cu toate acestea, el susține că continuarea pedepsirii memoriei unor vinovați care au plătit deja și au trecut în altă lume nu servește interesului public și nici nu câștigă bunăvoința.

Apelul la discernământ și clemență

Pop exprimă îngrijorarea că tinerii, caracterizați prin lipsa culturii generale și istorice necesare, devin victime ale propagandei contemporane. El crede că discernământul și clemența sunt mai importante decât condamnările și interdicțiile perpetue.

Academicianul concluzionează că o societate dreaptă și echitabilă nu se construiește prin vrajbă și anulări culturale, ci prin înțelegere, clemență și iertare. Legile trebuie date pentru prezent și viitor, nu cu efect retroactiv.

Pop se întreabă retoric: cine suntem noi să judecăm personalități care nu se mai pot apăra? Și subliniază că epurările culturale nu preamăresc spiritul de dreptate universală, ci incită la continuarea sau trezirea urii.