5 iunie, Ziua Învățătorului: Gheorghe Lazăr, fondatorul învățământului modern în limba română

Ziua Învățătorului se cinstește în fiecare an pe 5 iunie, o dată care nu a fost aleasă la întâmplare. Ea coincide cu ziua de naștere a lui Gheorghe Lazăr, recunoscut drept fondatorul învățământului modern românesc și al predării în limba națională pe teritoriul Țării Românești. Instituirea acestei sărbători a fost consfinţită prin Legea nr. 289/2007.

Vineri, 5 iunie, este zi liberă pentru elevi și cadre didactice, ceea ce creează o minivacanță de trei zile, alături de sâmbătă și duminică. Cu această ocazie, oamenii transmit mesaje și urări dedicate celor care lucrează în domeniul educației.

Rolul esențial al educatorilor

Ziua Învățătorului este un moment de apreciere pentru acei oameni care pun temeliile educației și modelează generațiile care vor construi viitorul. Dincolo de cunoștințele transmise în clase, educatorii sunt ghizi în descoperea lumii, sprijini în dezvoltarea caracterului și constructori de încredere în forțele proprii ale copiilor.

Educația rămâne una dintre cele mai importante investiții pe care o poate face o societate. În era transformărilor continue, misiunea pedagogilor nu devine mai puțin esențială. Prin perseverență, implicare și dragoste pentru meserie, aceștia modelează nu doar cunoștințe, ci și principii morale care vor însoți elevii pe parcursul întregii vieți.

Celebrarea acestei zile este o expresie a recunoștinței față de cei care transformă curiozitatea în înțelegere și care contribuie zilnic la edificarea unui viitor mai bun prin intermediul educației.

Gheorghe Lazăr: viața și formația unui reformator

Gheorghe Lazăr s-a născut la Avrig pe 5 iunie 1779 și s-a stins din viață pe 17 septembrie 1823. El a fost o figură marcantă a culturii românești, activând ca organizator și conducător de instituții de învățământ, autor de manuale, inginer practician, orator, moralist și scriitor. Prin contribuțiile sale, este considerat unul dintre cei care au pus bazele culturii românești contemporane.

Educația sa a început în localitatea natală, la o școală primară. Între 1798 și 1805, a frecventat liceul piarist din Cluj. În 1802, a studiat la liceul catolic din Sibiu, apoi și-a continuat pregătirea la Cluj. Formarea sa a cuprins mai multe discipline: limbi străine, teologie, drept, filosofie și științe, ceea ce i-a conferit o cultură enciclopedică remarcabilă.

Studiile la Viena și influența iluminismului

Cu ajutorul episcopului ortodox Nicolae Huțovici, care i-a obținut o bursă, Gheorghe Lazăr a avut oportunitatea de a studia la Viena. Acolo, s-a înscris la cursuri de teologie, filosofie, drept, pedagogie, literatură, matematică, inginerie, științe militare și medicină. În această perioadă, a fost marcat de curentul iluminist, conform "Dicționarului literaturii române de la origini până la 1900" (București, Editura Academiei, 1979).

După revenire, în 1811, a fost numit profesor la Seminarul Episcopiei Ortodoxe din Sibiu. Totuși, la finele aceluiași an, a plecat la Brașov din cauza ostilităților pe care le-a întâmpinat din partea autorităților, în special din partea episcopului Vasile Moga. Între 1814 și 1815, încercările de a-și publica lucrările traduse au eșuat din nou datorită intervențiilor aceleiași personalități. Deși a fost ridicat la rang de arhidiacon în 1814, candidatura sa din 1815 la scaunul episcopal de Arad a fost sabotată de un contracandidat susținut de mitropolitul Stratimirovci. A fost apoi destituit din funcția de profesor.

În 1816, Lazăr s-a stabilit la București, unde a activat inițial ca profesor particular. Pentru a putea înființa o instituție de învățământ superior în limba română, cărturarul ardelean trebuia să-și demonstreze competența în chestiuni pedagogice și să obțină sprijinul boierilor-efori din București și al altor intelectuali români, potrivit lucrării "Cultură națională și spirit european (1818-1864)", de Nicolae Isar.

Înființarea Școlii de la Sfântul Sava

Actul oficial de întemeiare a primei școli naționale românești datează de la 6 martie 1818, când boierii-efori au semnat o anafore. Semnatarii incluiau mitropolitul Nectarie, Constantin Bălăceanu, Iordache Golescu și Grigore Dimitrie Ghica. Cererea acestora a fost aprobată pe 24 martie 1818 de domnitorul Ioan Caragea, care a autorizat deschiderea instituției în luna august, în localul de la "Sfântul Sava".

Inițial, elevii erau băieți din familii de mici meseriași, negustori și dascăli, în timp ce fiii boierilor continuau să urmeze cursurile școlii grecești. Activitatea școlii a demarat în august 1818, iar inaugurarea a fost marcată de lansarea unui document important, "Înștiințări", redactat de Gheorghe Lazăr. În acest text era prezentat un plan de organizare a sistemului educațional românesc în patru niveluri, numite "tagme" de învățături.

În munca didactică, Gheorghe Lazăr a beneficiat de colaborarea frecventă a unor oameni ca Eufrosin Poteca, Petrache Poenaru, Simion Marcovici, Ioan Pandele și, din 1819, a fostului său elev Ion Heliade-Rădulescu. Lazăr a predat matematica și filosofia, atât în cadrul lecțiilor cu elevii, cât și în prelegeri publice. Prin aceste activități, urmăreau nu doar cultivarea intelectuală a ascultătorilor, ci și educația patriotică și națională.

Viziunea pedagogică a lui Gheorghe Lazăr a inclus și pregătirea viitorilor dascăli români. Această direcție s-a concretizat în decizia Eforiei Școalelor din 1820 de a trimite la studii în străinătate, la Pisa și Paris, pe Eufrosin Poteca, Costache Moroiu, Simion Marcovici și Ioan Pandele.

Moștenirea pedagogică și impact național

Contribuția majoră a lui Gheorghe Lazăr constă în realizările sale culturale și în activitatea sa pedagogică, fundamentată pe principiul iluminist că răspândirea culturii și științei în limba poporului va pune capăt întârzierii sociale și asupririi naționale.

Școala de la "Sf. Sava" a dovedit valoarea sa prin formarea generației pașoptiste, care va marca istoria României. Ideile sale se regăsesc cel mai bine în două discursuri extrașcolare cunoscute: "Cuvânt al lui G. Lazăr, la înscăunarea mitropolitului Dionisie" (1819), care marca sfârșitul unui lung șir de mitropoliți de origine greacă, și cel pronunțat la înscăunarea domnului Grigore Dimitrie Ghica pe 30 iulie 1822, după revoluția condusă de Tudor Vladimirescu.