Patru decenii de la catastrofa de la Cernobîl: o tragedie care a marcat istoria

Lumea marchează astazi împlinirea a patru decenii de la dezastrul nuclear care a schimbat cursul istoriei moderne. La 26 aprilie 1986, în noaptea care a devenit simbolul unei tragedie fără precedent, două explozii masive au distrus reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl, situată pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, pe ceea ce este astazi Ucraina.

Organizația Națiunilor Unite a desemnat data de 26 aprilie drept Ziua Internațională de comemorare a dezastrului de la Cernobîl, printr-o rezoluție adoptată la 8 decembrie 2016, recunoscând impactul global al acestei catastrofe.

Cum s-a petrecut tragedia

Reactorul 4 trebuia să fie oprit pentru lucrări de mentenanță de rutină, iar testul de siguranță planificat era o repetare a unui test efectuat cu un an înainte, în 1985. Cu toate acestea, comunicarea deficitară între echipa de test și personalul responsabil de măsurile de siguranță a pus bazele dezastrului.

În dimineața zilei de 25 aprilie, operatorii din tura de noapte au început să reducă puterea reactorului. La ora 14:00, sistemul de răcire de urgență a fost deconectat pentru a nu interferi cu testul. Deși aceasta nu a fost cauza directă a accidentului, a amplificat consecințele acestuia. Testul și oprirea controlată au fost amânate temporar, pentru a se alinia cu necesitățile energetice regionale.

Spre finele zilei, la ora 23:10, schimbul de noapte a primit autorizația să continue operațiunile. Grupul de lucru, mai puțin experimentat, nu a primit instrucțiunile adecvate pentru a desfășura testul în condiții optime de siguranță. Reactorul trebuia stabilizat la o putere de 700-1000 MWt, dar din cauza unei erori operaționale, puterea a scăzut la 30 MWt în primele ore ale zilei de 26 aprilie.

Eforturile de creștere a puterii au eșuat. La ora 01:03, reactorul a fost stabilizat la aproximativ 200 MWt, iar testul a continuat la acest nivel. Calculele ulterioare au arătat că condițiile minime de funcționare prevăzute în procedurile de operare nu au fost îndeplinite.

Testul propriu-zis a început la 01:23:04. Câteva zeci de secunde mai târziu, la 01:23:43, sistemul de protecție a semnalat o creștere necontrolată și rapidă a puterii, depășind 530 MWt. Presiunea în reactor a crescut dramatic. Potrivit unor mărturii, un operator a apăsat butonul de oprire de urgență, iar unele componente ale reactorului s-au blocat.

La 01:24, au fost raportate două explozii consecutive puternice, la interval de câteva secunde. O notă a inginerului șef de control preciza simplu: „01:24: Șocuri puternice".

Explozia a aruncat în aer capacul de 1.000 de tone al reactorului, generând nori de vapori și praf, iar pereții și echipamentele s-au prăbușit, izbucnind mai multe incendii. Incendiul care a urmat a ars timp de zece zile, eliberând cantități colosale de substanțe radioactive în atmosferă.

Doi operatori și-au pierdut viața imediat. Corpul unuia dintre ei nu a fost niciodată recuperat, fiind îngropat în zona reactorului. Cel de-al doilea a decedat la spital, din cauza rănilor grave suferite.

Amploarea expunerii la radiații

Norul radioactiv s-a răspândit pe zone extinse ale fostei Uniuni Sovietice, acoperind teritoriile actuale ale Belarusului, Ucrainei și Federației Ruse. Aproximativ 8,4 milioane de persoane din aceste țări au fost expuse radiațiilor.

Dincolo de granițele fostei URSS, norul radioactiv a afectat și alte state europene: Norvegia, Suedia, Finlanda, Iugoslavia, Bulgaria, Austria, România, Grecia, dar și zone extinse din Germania și Marea Britanie. Aproximativ 550 de milioane de europeni și între 150 și 230 de milioane de persoane din emisfera nordică au fost expuse la niveluri ridicate de radioactivitate. După nouă zile, norul a ajuns și în unele zone din Statele Unite și Canada.

Estimări controversate ale victimelor

O lucrare publicată la New York în aprilie 2010, intitulată „Chernobyl: Consequences of the Catastrophe for People and the Environment", estimează că aproape un milion de oameni din diverse zone ale lumii ar fi murit din cauza contaminării radioactive provocate de accident. Volumul a fost editat de Academia de Științe din New York și semnat de Aleksei Iablokov, Vasili Nesterenko și Aleksei Nesterenko.

Conform acestei lucrări, între 112.000 și 125.000 de persoane dintre cei aproximativ 830.000 care au participat la operațiunile de decontaminare și sigilare a reactorului ar fi decedat. Numărul total al deceselor provocate la nivel global în perioada 1986-2004 este estimat de autori la 985.000.

Contextul centralei

Centrala nucleară Cernobîl se afla la 18 kilometri nord-est de orașul Pripiat, la 16 kilometri de granița Ucrainei cu Belarus și la aproximativ 110 kilometri nord de Kiev. La momentul accidentului, funcționa cu patru reactoare, fiecare cu o capacitate de 1 GW, asigurând aproximativ 10% din necesarul energetic al republicii sovietice Ucraina. Construcția centralei a început în 1970, iar primul reactor a fost finalizat în 1977. În 1986, alte două reactoare se aflau încă în construcție.

Răspunsul internațional și redresarea

Autoritățile sovietice au recunoscut nevoia de asistență internațională abia în 1990. În același an, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția 45/190, solicitând cooperare internațională pentru gestionarea consecințelor accidentului. A fost creat un grup de lucru interinstituțional pentru coordonarea eforturilor.

După explozie, un sarcofag de beton a fost construit în grabă deasupra reactorului distrus. Cu trecerea timpului, acesta a început să prezinte riscuri de prăbușire, ceea ce ar fi putut expune aproximativ 200 de tone de material extrem radioactiv. Comunitatea internațională s-a implicat în finanțarea unei noi structuri de protecție: o arcadă metalică de mari dimensiuni, cu o înălțime de 110 metri, destinată să acopere vechiul sarcofag fisurat. Costul total al proiectului a fost de aproximativ 2,2 miliarde de euro, asigurat de peste 45 de țări donatoare prin fonduri gestionate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

În 2002, ONU a anunțat o schimbare de strategie, punând accentul pe dezvoltarea pe termen lung a comunităților afectate. În 2009, organizația a lansat Rețeaua Internațională de Cercetare și Informare Cernobîl (ICRIN), pentru a sprijini programele dedicate dezvoltării durabile în aceste teritorii.

Celelalte trei reactoare ale centralei au funcționat până în anul 2000.

Riscurile actuale și contextul războiului

Conflictul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a readus în prim-plan riscurile legate de instalațiile nucleare ucrainene, inclusiv Cernobîl, care se află în prezent în stare inactivă. Directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, a anunțat o misiune la centrala nucleară pentru a accelera eforturile de prevenire a unui posibil accident nuclear în contextul conflictului.

Echipa AIEA, formată din specialiști în siguranță, securitate și măsuri de protecție nucleară, a fost trimisă la Cernobîl pentru a livra echipamente esențiale și pentru a efectua evaluări radiologice și tehnice. Instalația s-a aflat timp de cinci săptămâni sub controlul forțelor ruse, înainte ca acestea să se retragă la 31 martie.

„Prezența AIEA la Cernobîl va fi de o importanță capitală pentru activitățile noastre de sprijinire a Ucrainei, reprezentând o încercare de restabilire a controlului de reglementare al centralei și de asigurare a funcționării acesteia în condiții de siguranță și securitate", a declarat Grossi, precizând că vor urma și alte misiuni AIEA la Cernobîl și la alte instalații nucleare din Ucraina.

ONU a evidențiat că, trei decenii după catastrofă, urmările pe termen lung ale accidentului continuă să se resimtă, iar comunitățile și teritoriile afectate au în continuare nevoie de sprijin internațional.